real estate menu left
real estate menu right

Educația ne unește

Prezentare Ramnicu Valcea

Râmnicu Vâlcea
Stema Râmnicu Vâlcea
Stema
Râmnicu Vâlcea
Râmnicu Vâlcea
Ţară România
Judeţ Vâlcea
Atestare documentară 1388
Altitudine 240–260 metri
Populaţie (2002) 107.726 locuitori
Site: Primăria Râmnicu Vâlcea (ro)

 

Aşezare geografică

Municipiul Râmnicu Vâlcea se află aşezat pe partea dreaptă a râului Olt, în partea de nord-est a Olteniei. Se găseşte la o altitudine de 240-260 m. Are ca vecinătăţi următoarele localităţi: la est comunele Budeşti şi Blidari, la nord comunele Bujoreni şi Dăeşti, la vest comuna Vlădeşti şi oraşul Ocnele Mari, iar la sud oraşul Băbeni. Poziţia sa geografică determină şi temperatura care aproape mereu este călduroasă, clima fiind temperat continentală. Este un important nod rutier.

Istoric

Oraşul scăldat de apele bătrânului Alutus este o veche aşezare venită din umbra timpului, istoria sa milenară fiind atestată de săpăturile arheologice găsite în cartierele Valea Răii şi Stolniceni. Aici romanii au construit cetăţi (castre) durabile care prin vestigiile lor atestă continuitatea de veacuri a aşezării.
Însă prima atestare documentară a oraşului datează din 4 septembrie 1388, când Mircea cel Bătrân menţiona într-un hrisov că se află în „oraşul domniei...numit Râmnic”.

 

Mircea cel BatranÎn centrul oraşului, se găsesc ruinele curţii domneşti a lui Mircea cel Bătrân, prezenţe materiale vii ale marelui voievod în această aşezare; aici a semnat documentul de atestare a judeţului Vâlcea la 8 ianuarie 1392, fiind primul judeţ atestat documentar. Din vechea şi măreaţa cetate se mai pot vedea astăzi doar zidurile care înconjoară parcul central, numit Mircea cel Bătrân în cinstea voievodului.

Manastirea Cozia - Ctitorie a lui Mircea cel Batran, staţiunea Călimăneşti Căciulata.

 

Sigiliul oraşului datează din 1505 fiind, după cum arată istoricul A. Sacerdoţeanu, „unul dintre cele mai vechi sigilii orăşeneşti din Ţara Românească”.

Că Râmnicu Vâlcea era oraş domnesc, reiese şi dintr-un document al domnitorului primei uniri a provinciilor româneşti, Mihai Viteazul, care numea oraşul astfel:"oraşul domniei mele la Râmnic".
Tot aşa, Matei Basarab menţiona că am fost la preumblere peste Olt la oraşul domniei mele la Râmnic. Sub domnia lui în anul 1643, pe iazul morilor (asanat pe la sfârşitul anilor 1970) se construieşte prima moară de hârtie (fabrică), de către boierii Rudeni.

 

Pe dealul care străjuieşte oraşul în partea de nord, în Cetăţuia construită pe el la 2 ianuarie 1543 este asasinat de către boierii Neagoe şi Drăgan, domnitorul Radu de la Afumaţi.
Cetăţuia, care este un fel de simbol al oraşului, este un mic fort construit prin secolul al XIV-lea sau secolul al XV-lea pentru a păzi reşedinţa olteană a domnilor, scaun obişnuit al Banilor şi a noii episcopii.
Numeroase documente arată că prin oraş au trecut Doamna Chiajna, Constantin Brâncoveanu, tatăl lui Mihai Viteazul Pătraşcu cel Bun, Radu cel Frumos, Radu Paisie.
Ocuparea Olteniei de către austrieci în perioada 1718-1739, implicit şi a oraşului, a dus la incendierea lui şi transformarea în fortăreaţă de apărare.

Radu cel Mare la 1504 înfiinţează la Râmnic o episcopie numită Episcopia Râmnicului - Noul Severin, fapt ce este semnalat şi de Paul de Alep în notele de călătorie ale sale în ţările române. Însă atestarea documentară a acestei episcopii cu titulatura completă datează din timpul lui Mihnea Vodă la 29 decembrie 1590. Construcţia nouă a Episcopiei ridicată la 1639 este distrusă de un incendiu provocat odată cu năvălirea turcilor din 1737. Tot aşa se va întâmpla şi în 1847. Construcţia existentă a fost ridicată între anii 1850- 1856, iar picturile interioare sunt făcute de Gheorghe Tattarăscu, purtând amprenta realismului italian. Noua construcţie este ridicată prin strădania episcopului de Vâlcea Calinic primind denumirea de Catedrala Episcopală „Sfântul Nicolae”.

La Râmnicu Vâlcea, la 1705 Antim Ivireanul, unul dintre cei mai buni tipografi ai vremii, a fost hirotonisit ca episcop cu Sfatul şi cu voia prea luminatului şi învăţatului domn Constantin Brâncoveanu.
În secolul al secolul al XVIII-lea la Râmnic se desfăşura o bogată activitate culturală, datorată cărturarului Antim Ivireanul (1705) care a pus aici bazele unei tipografii în care au fost tipărite mai multe lucrări în limba română. Primele cărţi tipărite au fost Tomul bucuriei şi Antologhion.
Istoricul Nicolae Iorga a denumit Râmnicul capitală a tipografiilor, iar un capitol al "Literaturii române vechi", "Epoca lui Chesarie de Râmnic".
Au ieşit de sub tipar în continuare "Gramatica slavonească" (1755), "Trâmbiţa românească" (1769), ciclul "Mineelor" (1776 -1780), întâia ediţie a "Observaţii sau băgări de seamă asupra regulelor şi orânduelelor gramaticii româneşti" a lui Ienăchiţă Văcărescu (1787) şi multe altele.
Alt important cărturar al Râmnicului, episcopul Damaschin, reuşeşte tot în această perioadă să contribuie la românizarea aproape a tuturor cărţilor, traducând aproape întreaga literatură a timpului. În urma sinodului din 28 noiembrie 1719 ţinut la mănăstirea Horezu (sau Hurezi), episcopul Damaschin propune înfiinţarea a două şcoli: una românească la Râmnic şi una latinească la Craiova.
Tot la Râmnic la începutul secolului al XVIII-lea, s-a deschis o şcoală de artă, mai precis de zugravi sub conducerea lui Ioan Zugravul.

La 29 iulie 1848, în parcul Zăvoi, se intonează pentru prima dată cântecul Deşteaptă-te, române! compus de Anton Pann pe versurile poeziei „Un răsunet” de Andrei Mureşanu, la ceremonialul organizat pentru cinstirea victoriei revoluţiei şi sfinţirea stindardelor libertăţii naţionale. Peste ani, în urma revoluţiei din decembrie 1989, „Deşteaptă-te, române!” a devenit imnul naţional al României.

Anton Pann a fost un membru marcant al comunităţii oraşului. Locuinţa condeierului şi tipografului a fost casa în formă de culă din actuala stradă Ştirbei Vodă, azi Muzeul memorial Anton Pann.

Casa memoriala Anton Pann


Din acest loc, Pann pleca pe drumurile judeţului, către satele care i-au oferit inspiraţia folclorică necesară desăvârşirii operei sale. Anton Pann a fost cel care a pregătit formaţia corală care a intonat pentru prima dată Deşteaptă-tă, române!.
Au mai trecut prin oraş de-a lungul anilor, în diferite călătorii, Grigore Alexandrescu, Alexandru Odobescu, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuţă, iar Ion Luca Caragiale a fost revizor şcolar.

Dezvoltarea socio-culturală-economică a municipiului

Dezvoltarea oraşului este strâns legată de dezvoltarea sa economico-industrială. A fost menţionată existenţa primelor fabrici de hârtie şi a tipografiilor cu o importanţă deosebită în dezvoltarea socio-culturală atât a urbei, cât şi a ţinutului adiacent. Dar acest fapt nu era de ajuns. Oraşul la sfârşit de veac XIX, început de veac XX, cu o populaţie cifrată la circa 7600 locuitori, Râmnicul era cunoscut ca un important centru comercial şi manufacturier. Astfel, se găseau aici mai multe fabrici de cărămidă, de ţigle şi teracotă, fabrici de paste făinoase, mori pentru cereale şi multe ateliere meşteşugăreşti. Avea apoi să se adauge o fabrică de tăbăcirea pieilor de animale şi încălţăminte.

Tot în această perioadă, oraşul era reşedinţa judeţului Vâlcea, precum şi reşedinţă episcopală. Se mai găseau aici de asemenea Regimentul 2 Dorobanţi Vâlcea, o şcoală primară de băieţi şi o alta de fete, un oficiu poştal (cu o clădire superbă care se păstrează în mod excepţional şi astăzi), un spital (tip „Carol Davila”, care de asemenea se mai păstrează), o farmacie, o sală de teatru (fosta sală "Adriani" care s-a demolat din cauza rezistenţei precare în anul 1958 – cam pe locul actualei săli a sindicatelor), sedii ale diferitelor bănci.

Dezvoltarea vieţii economice a urbei şi a ţinutului duce la o cerinţă firească de oameni cu o pregătire deosebită, cu ştiinţă de carte, lucru care duce la înfiinţarea unui "gimnaziu clasic", care în amintirea ctitorului aşezării, cel care a fost simbolul năzuinţelor de libertate şi dreptate ale poporului român, Mircea cel Bătrân, a primit numele de "Mircea Vodă". În anul 1911 a fost terminată prima aripă a clădirii ce peste ani va fi liceul "Alexandru Lahovari", liceu care a luat fiinţă la 1 septembrie 1919, ca o cerinţă arzătoare a râmnicenilor. De-a lungul anilor, acest liceu a fost şi este simbolul învăţământului râmnicean şi vâlcean prin promoţiile de elevi care au absolvit în timp acest lăcaş de cultură şi ştiinţă românească. Râmnicenii şi mulţi vâlceni totodată poartă în suflet amintirea dascălilor iluştri care au predat diferite materii de studiu la catedrele liceului, personalităţi de seamă ale muncii didactice, culturale şi ştiinţifice.
Au fost modele de neegalat şi pilde demne de urmat profesorii: Elidor Constantinescu, Nicolae Enache de la Olt, Traian Cantemir, Petre Drăgoescu, Costache Mihailescu, Nicu Angelescu, Lucian Mănescu, Emil Ştefănescu, Nicolae Creţu, Constantin Gibescu, Petre Darie, Dumitru Moţoc, Ion Vega, Ion Ceauşescu, Florea Rădulescu, Ion Avramescu, Maria Ştefănescu, Elena Trelea, Grigore Aftenie, Olga Aftenie, Nicolae Păun, Gheorghe Voinea, Mihai Voiculescu şi mulţi alţii. De asemenea, noii profesori sunt demni urmaşi ai acestora, ducând torţa învăţăturii mai departe.

Anii '20 au adus oraşului şi un liceu de fete. De asemenea, ceea ce a însemnat un lucru important pentru viaţa spirituală atât a urbei, cât şi a judeţului, a fost construirea Seminarului Teologic "Sfântul Nicolae", de pe băncile căruia au ieşit mulţi preoţi şi cantori de biserică. Printre directorii acestui seminar, om de mare valoare a vieţii spirituale româneşti interbelice, fiu al judeţului Vâlcea, a fost de la 1 noiembrie 1932 şi cel care a fost mai târziu patriarhul Justinian Marina. Patriarhul Justinian Marina a fost primul patriarh al Republicii Populare Române şi a fost cel care a avut abilitatea şi puterea ca Biserica Ortodoxă Română să nu fie desfiinţată de noile autorităţi. Poate că şi destinul şi-a pus amprenta, dat fiind faptul că preotul Justinian Marina, parohul de la biserica "Sfântul Gheorghe" din Râmnicu Vâlcea, adăposteşte pe nimeni altul decât pe evadatul din lagărul de la Târgu Jiu, comunistul Gheorghe Gheorghiu Dej, căutat de Siguranţă.

După instaurarea noilor autorităţi în anul 1947, seminarul teologic a fost transformat în şcoală medie de fete, paralel cu vechiul liceu denumit şcoală medie de băieţi. Se vor face apoi şcoli medii mixte în anul 1956. Au mai existat şi două şcoli de meserii.
Datorită dezvoltării industriale a oraşului au mai apărut alte cinci licee industriale, un liceu pedagogic şi unul sanitar, culminând cu anii '90 prin dezvoltarea şi a învăţământului superior, „Universitatea Constantin Brâcoveanu”, „Universitatea Spiru Haret”, secţii ale „Universitaţii Tehnice Piteşti” şi ale altor prestigioase instituţii de învăţământ universitar de stat din România.

Schimbări importante în viaţa economică a oraşului până prin anii '50 nu prea au fost semnalate. Atunci, pe lângă fabricile de căramidă, atelierele meşteşugarilor adunate după anul 1948 în cooperative meşteşugăreşti, apare în Râmnicu Vâlcea o fabrică de placaje din lemn cuplată cu una de mobilă cu denumirea de „Combinatul de prelucrarea lemnului”.
De asemenea, fabrica de piele şi încălţăminte „Simianu”, naţionalizată şi redenumită „11 iunie”, se dezvoltă. A apărut şi o fabrică de conserve, iniţial numai pentru valorificarea fructelor din zonă (marmelade şi dulceţuri), apoi şi pentru prelucrarea legumelor şi a cărnii, unităţi care se menţin şi astăzi.

La început pe teritoriul oraşului Ocnele Mari, apoi prin reorganizări teritoriale la Râmnicu Vâlcea, a luat fiinţă "Uzina de Sodă Govora" în anul 1954. Această uzină va constitui prima întreprindere care a pus baza platformei petro-chimice a oraşului, care a început să se dezvolte după anul 1970, unul dintre cele mai importante combinate chimice ale României, cunoscut sub denumirea de „OLTCHIM”. Tot pe această platformă industrială se mai află o centrală termo-electică (CET, foarte importantă pentru platformă şi pentru oraş aceasta fiind principala furnizoare de energie electrică si termică), o societate metalugică cu capital francez (fosta Uzină de forje) şi o uzină mecanică (fosta uzină de armament). Trebuie amintite şi cele trei hidrocentrale de pe râul Olt.

În ceea ce priveşte comerţul acesta a fost foarte dezvoltat întrucât localitatea era şi este punct de întâlnire a diferitelor drumuri, având şi avantajul primei mari aşezări din partea de sud întâlnită de neguţătorii veniţi din Imperiul austro-ungar în Ţara Românească. Apoi, de-a lungul timpului oraşul îndeplinind şi funcţii administrative importante ca reşedinţă de judeţ, regiune şi raion nu a dus niciodată lipsă de o varietate de magazine.
În domeniul serviciilor funcţionează o serie de ateliere confecţionat mobilier, reparaţii auto, reparaţii aparatură electrocasnică, aparatură electronică, restaurante şi baruri, cofetării şi pizzerii, persoane fizice calificate în meserii diverse.

Transportul în comun se asigură cu autobuze, micobuze pe linii fixe şi taxi-uri. Acesta se efectuează pe o infrastructură în general bună şi în continuă dezvoltare.
Sănătatea populaţiei este asigurată de prezenţa „Spitalului Judeţean de Urgenţă”, „Serviciul de Ambulanţă”, „Policlinică". La aceste se mai adaugă cabinetele medicale individuale a medicilor de familie, policlinici şi cabinete private.

 

Moştenirea culturală

Râmnicu Vâlcea se poate lăuda cu un bogat patrimoniu de lăcaşe de cult, pe potriva aceleiaşi bogăţii pe care şi judeţul a cărui capitală este o pune în faţa turistului venit aici. De la schituri izolate, până la biserici impunătoare, mergând prin toate stilurile arhitectonice ale vremurilor, Râmnicul se poate lăuda cu o adevărată panoramă a arhitecturii religioase valahe.

Intrând în oraş dinspre Nord, primul lăcaş de cult întâlnit este Schitul Cetăţuia. Este construit, în 1525, de către Radu de la Afumaţi pe locul unei mai vechi biserici datând din secolul XV. Domnitorul ctitor este asasinat de boieri potrivnici politicii de independenţă făţă de Imperiul Otoman chiar în incinta bisericii schitului, 4 ani mai târziu. Apoi, schitul este refăcut în 1677 - 1680, în timpul domniei lui Şerban Cantacuzino. Frescele interioare, datând din anul 1853, aparţin pictorului Gheorghe Tattarascu.

 

Episcopia Râmnicului

Continuând drumul, la poalele Dealului Capela aflăm Episcopia Râmnicului, cea de-a doua episcopie a Ţării Româneşti, moştenitoare şi continuatoare a Mitropoliei Severinului, Aceasta din urmă, înfiinţată în anul 1370, şi-a avut reşedinţa la Severin, dar a fost mutată, ulterior, datorită conflictelor vremii, la Râmnicu Vâlcea. În timpul domnitorului Radu cel Mare, între anii 1503 - 1504, în amintirea mitropoliei dispărute, s-a reînfiinţat episcopia Râmnicului Noului Severin. În timpul războiului turco austriac din 1737, clădirile Episcopiei şi biserica ridicată între 1576 - 1586 sunt arse complet.

Episcopia Ramnicului


Clădirile Episcopiei sunt reclădite la 1749, dar cad pradă focului, alături de jumătate din oraş, în 1847. Actuala biserică a Episcopiei a fost ridicată pe temelia alteia mai vechi, ridicată între anii 1576 - 1586. Construcţia edificiului s-a derulat între anii 1851 şi 1856, sub domnia lui Barbu Ştirbei şi sub conducerea Episcopului Calinic, ale căror portrete se află în pronaos. Pictura în ulei, în stilul Renaşterii, aparţine marelui artist al vremii, Gheorghe Tattarescu, care era un admirator al Sfântului Calinic.

Ceva mai aproape de centrul oraşului se găseşte Biserica Toţi Sfinţii, zidită între anii 1762 - 1764. În contextul prezenţei la Râmnicu Vâlcea a armatei revoluţionare conduse de generalul Gheorghe Magheru, la 20 iunie 1848, râmnicenii s-au strâns în număr mare la Biserica Toţi Sfinţii şi au sfinţit stegurile revoluţiei. Peste ceva mai mult de o lună, aceiaşi râmniceni se strângeau pe locul actualului Parc Zăvoi unde, într-o manifestare similară ca amploare mai cunoscutei Adunări de la Islaz, intonau pentru prima într-un cadru oficial cântecul "Deşteaptă-te!, române", imnul de astăzi al României. Sărbătoarea Imnului Naţional la Râmnicu Vâlcea reconstituie drumul râmnicenilor de la Biserica Toţi Sfinţii până în Parcul Zăvoi.

Mai jos de Biserica Toţi Sfinţii este amplasată Biserica Cuvioasa Paraschiva. Construcţia bisericii a fost începută de domnitorul Pătraşcu cel Bun la 1557 şi a fost finalizată de fiul acestuia Mihai Viteazul, viitorul domnitor al principatelor româneşti unite, pe atunci doar ban al Mehedinţului, 30 de ani mai târziu, în1587. Biserica Cuvioasa Paraschiva este cea mai veche zidire bisericească a Râmnicului Vâlcii, aşa cum a fost concepută de la început.

Părăsind artera principală a Râmnicului, Calea lui Traian, şi abătându-ne puţin spre răsărit, descoperim alte 5 biserici vechi ale oraşului. Prima dintre ele este Biserica Sfântul Dumitru. Nu se cunoaşte exact data la care a fost ridicată. Conform unei tradiţii, biserica ar fi fost înainte capelă a unei comunităţi franciscane. După unele documente, biserica a fost rezidită între 1783 - 1784, iar actuala construcţie datează din anul 1815.

O foarte veche construcţie bisericească a Râmnicului este Biserica Buna Vestire, cu o datare din vremea lui Mircea Vodă (1386 - 1418) sau Mircea Ciobanul (1545 - 1552). Biserica a fost rezidită din temelii după ce a fost arsă în timpul conflictului austro-turc din 1716 - 1718. Ferestrele sculptate în piatră datează din anul 1747.

 

Peste drum de Biserica Buna Vestire se află Biserica Catolică Sfântul Anton. Este construită între anii 1723 - 1724 în consecinţa prezenţei la Râmnic, începând încă din secolele XIV - XV, a unei comunităţi mari de saşi.
În fine, lângă Piaţa Centrală a oraşului se află Biserica Sfântul Gheorghe, a cărei construcţie iniţială datează dinainte de anul 1636 şi care a fost reparată în anul 1681 şi refăcută între 1737 - 1738. Afectată de cutremurul din 1838, biserica este rezidită din temelii între 1857 - 1860. Biserica este construită în apropierea fostului Iaz al Morilor, care primea apă din râul Olăneşti, alimenta lacul din Parcul Zăvoi, trecea pe lângă piaţa oraşului şi se revărsa în Olt, nu înainte de a alimenta mai multe mori.
Odată trecuţi în jumătatea sudică a Râmnicului, pe partea dreapta se află Schitul Inăteşti, construit în 1751, un exemplar superb de arhitectură românească. Construcţia este, în prezent, înglobată în complexul Seminarului teologic "Sfântul Nicolae".
Pe partea stângă a Căii lui Traian se poate vedea Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, a cărei dată de construcţie nu se cunoaşte exact. Se ştie doar că a fost reclădită în anul 1813 şi construită în zid în perioada 1912 - 1922, pe cheltuiala negustorilor râmniceni. În vechime biserica se numea “Sfântul Ion de peste apă”.
Dar înainte de a trece, spre sud, râul Olăneşti (numit, în trecut, râul Râmnic), trebuie menţionată şi prezenţa Schitului Arhanghel, situat la o depărtare de 5 km vest de centrul Râmnicului Vâlcii, ridicat la 1522, în peisajul sălbatic al dealului Priba, străbătut de râpe şi văi adânci.

Parcuri şi statui

Râmnicu Vâlcea a fost cunoscut în prima jumătate a secolului al XX-lea drept "oraşul pensionarilor". A contribuit la această denumire liniştea acestor locuri, împrejurimile deosebite şi străzile largi, pline de verdeaţă, care îmbiau la promenadă. Sistematizarea urbană desfăşurată în timpul regimului comunist a schimbat radical înfăţişarea oraşului. Au fost distruse nenumărate case vechi, adevărate monumente de arhitectură, iar locul acestora a fost luat de complexuri de blocuri. Cu toate acestea, ceva din farmecul vechiului Râmnic a rămas, îndeosebi în ceea ce priveşte bulevardele largi din centru, mărginite de arbori, parcurile oraşului şi vechile statui.

Parcul Zăvoi

Parcul Zăvoi este unul din cele mai vechi parcuri din ţară organizate ca atare, luând fiinţă prin Ofisul domnesc emis de domnitorul (1849 - 1853) Barbu Ştirbei la 9 august 1850. În parc, printre copacii seculari, se află Lacul Zăvoi, un restaurant, precum şi sediul Teatrului Municipal Ariel. La intrarea în parc se găseşte Monumentul domnitorului Barbu Ştirbei, operă a profesorului Constantin Mihăilescu din anul 1920.
Tot în parc se află şi "Fântâna lui Turbatu", construită de C. Măldărescu, zis "Turbatu" în 1844, centrul adunării revoluţionare de la 29 iulie 1848 când, pentru prima dată într-un cadru oficial, a fost intonat actualul imn de stat al româniei, "Deşteaptă-te!, române" - evenimentul este marcat printr-o placă de marmură.

 

Parcul Zavoi

Lacul din Zavoi

Parcul Mircea cel Bătrân

În centrul oraşului, la o sută de metri de "Kilometrul 0", se află cea de-a doua grădină publică a Râmnicului, Parcul Mircea cel Bătrân. Intrarea principală este străjuită din 1970 de statuia domnitorului Mircea cel Bătrân, operă a sculptorului Ion Irimescu. În incinta sa se găseşte Casa Socoteanu - Lahovari, ridicată în sec. al XVIII-lea, fost sediu al primăriei municipiului şi actual Palat al Copiilor, imobil reprezentativ din punct de vedere arhitectonic pentru zona Olteniei de Nord.

 

Parcul Mircea cel Batran


Nu departe de aici se găseşte Statuia Independenţei. Monumentul simbolizând "România cu chip îndurerat pentru fii căzuţi vitejeşte în lupte" a fost dezvelit la data de 17 mai 1915, este opera sculptorului I.Iordănescu şi cinsteşte eroii vâlceni căzuţi în Războiul de Independenţă, precum şi pe soldaţii şi ofiţerii morţi în timpul campaniei din 1913.

Muzeele oraşului

Spiritualitatea veche a Râmnicului este ilustrată de o serie de instituţii muzeale, care definesc deopotrivă istoria acestor locuri, tradiţiile populare, creaţia artistică şi personalităţile care au trecut prin Râmnic.
Muzeul de Istorie este găzduit de localul fostei "Şcoli cu ceas" - Şcoala primară de băieţi Tache Ionescu, datând de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Colecţiile expoziţiei permanente sunt dispuse cronologic, de la mărturii arheologice din epoca paleolitică, neolitică şi din cea a bronzului, prin perioada cuceririi romane şi cea de afirmare a statului feudal românesc, până la contribuţia vâlcenilor la revoluţiile de la 1821 şi 1848, la crearea statului modern şi la Războiul de Independenţă din 1877.

Muzeul de artă Casa Simian

Muzeul de Artă se desfăşoară într-o casă cu o structură arhitectonică specifică, construită în 1940 de arhitecţii Gheorghe Simotta şi Nicolae Lupu, ambii de orientare neoromânească. Spaţiul eclectic, dar armonios, reuneşte elemente stilistice multiple - romanice, gotice, renascentiste, creând o impresie generală de vilă italiană, accentuata de existenţa grădinii interioare, terasată, cu portic şi acoperiş din olane.
Expoziţia permanentă a Muzeului de Artă reuneşte lucrări de valoare de pictură românească, aparţinând unor artişti de renume precum Nicolae Grigorescu, Nicolae Vermont, Sabin Popp, Ipolit Strâmbu, Sava Henţia, Ion Georgescu, F. Storck, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Henry Catargi, Ion Ţuculescu, Florin Niculiu, Margareta Sterian, Michaela Eleutheriade, Lucia Dem. Bălacescu, Corneliu Baba, Camil Ressu, Horia Bernea, Virgil Almăşanu, Dan Hatmanu, Sabin Bălaşa, Ion Sălişteanu, Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Marin Gherasim, Viorel Mărgineanu, precum şi câteva lucrări de sculptură realizate de George Apostu, Ovidiu Maitec şi Costel Badea. Muzeul posedă un tablou din Şcoala veneţiană din prima jumătate a secolului al XVIII-lea.

Muzeul Satului

Muzeul Satului Bujoreni este conturat sub forma unui sat muzeu, menit să reconstituie pe o suprafaţă de 8 hectare, imaginea funcţională a unei aşezări rurale tradiţionale, cu toate instituţiile sale social-culturale. Muzeul este reprezentativ prin cele patru sectoare ale sale: Sectorul Gospodarie-locuinţă, Sectorul Social-cultural al „monumentelor de utilitate publică”, Sectorul Meşteşuguri-tehnici populare şi Sectorul Construcţiilor specializate.

Arta populară vâlceană mai este ilustrată şi prin prezentarea ei în decorarea interioarelor locuinţelor, în cadrul atelierelor meştesugăreşti, prin piesele textile sau de ceramică, din lemn, metal, de iconografie şi mobilier popular.

Imobilul care adaposteste Casa Memorială Anton Pann, este un monument de arhitectură urbană, construit la jumătatea secolului al XVIII-lea, având foişor şi pivniţă. Expoziţia de aici a încercat să puncteze peregrinările pe meleagurile Vâlcii din anii 1826-1828, 1836-1840 ale celui ce a rămas în conştiinta urmaşilor drept „fiul Pepelei cel isteţ ca un proverb” şi care a fost „dascăl de musichie” la şcoala organizată pe lângă Episcopia Râmnicului.

Casa memorială Anton Pann

Casa muzeu a fost translată pe o distanta de 37 metri de pe amplasamentul ei iniţial, odată cu sistematizarea şi reamenajarea teritorială. Expoziţia a fost amenajată pentru a ilustra interiorul unei modeste locuinţe de târg de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Sport-divertisment


Municipiul este cunoscut şi datorită sportului de performanţă, handbalul. Clubul de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea, înfiinţat în 1973, a câştigat titlul naţional de 15 ori din 1989 până în prezent, Cupa României de 13 ori începând cu 1984, şi Supercupa României în 2007. La nivel internaţional a câştigat 2 Cupe IHF (1984, 1989), Cupa Cupelor (2007), Supercupa Europei (1984) şi Trofeul Campioanelor (2007).
Localitatea mai dispune şi de două echipe de fotbal: „Club Sportiv Municipal” (fosta „Chimia” Vâlcea) care evoluează în Liga a II-a şi „Club Sportiv Oltchim”. Echipa de baschet-masculin a evoluat în prima ligă, în anul 2009 fiind retrogradată, iar echipa de baschet-feminin, CET Govora evoluează în prima ligă.

Petrecerea timpului liber se poate face vizitând „Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanu” (clădire nouă), Filarmonica „Ion Dumitrescu”, Teatrul Municipal „Ariel”, Teatrul „Anton Pann” (clădire nouă), Cinema „Ostroveni”, Muzeul de artă „Casa Simian”, Muzeul Judeţean de Istorie, Muzeul Satului Vâlcean, Parcul „Zăvoi”, Grădina Zoologică, Ştrandul Ostroveni (apă sărată şi dulce).

 

Personalităţi

  • Gheorghe I. Lahovary (1838 – 1909), inginer, scriitor, membru de onoare al Academiei Române
  • Dem Rădulescu (1931 – 2000), actor, comedian, profesor universitar
  • Nicolae Manolescu (n. 1939), academician, critic literar, editorialist, eseist, istoric literar, politician
  • Eugen Negrici (n. 1941), critic, istoric literar, stilistician, profesor de literatură română contemporană
  • Gabriel Liiceanu (n. 1942), filozof, scriitor
  • Alexandru Papadopol (n. 1975), actor
  • Cătălin Ştefănescu (n. 1968), realizator TV
  • Ion Măldărescu (n. 1941), scriitor, publicist, cercetător
  • Doru Moţoc, dramaturg, prozator, poet, eseist, publicist
  • Horia Moculescu, (n. 1937), compozitor
  • George Ţărnea, (1945 - 2003), poet, jurnalist
  • Rodica Iliescu, (n. 1950), pictoriţă
  • Adriana Titieni, actriţă
  • Dorel Zugrăvescu, (n. 1930), geofizician, membru corespondent al Academiei Române
  • Coca Bloos (n. 1946), actriţă
  • Marius Rizea (n. 1975), actor
  • Kurtfritz Handel (n. 1941), sculptor
  • Emil Gaghel (1945 - 1995), sculptor
  • Paul Bobita Catusanu (1969), artist, intemeietorul si leader-ul grupului rock Antract
  • Ion Craciunescu-arbitru international
  • Mariana Târcă (1950), antrenoare handbal

 

 


Surse de informaţii utilizate: Wikipedia, pagina web a Primăriei Rm Vâlcea, Episcopiei Râmnicului

 

 


Joomla!. XHTML and CSS.